Iertarea…conditionata?…sau nu?…

Adesea auzim  că iertarea este nelimitată (ca si volum), dar oare ea este şi necondiţionată? În ceea ce-L priveşte pe Dumnezeu, iertarea ce ne-o oferă e condiţionată de cel puţin trei factori: regret, implorarea iertării şi pocăinţă.
În ceea ce ne priveşte pe noi atunci când vine vorba de iertare (cel puţin teoretică), apelăm la textul atât de bine cunoscut din Matei, capitolul 18 : „Atunci Petru s-a apropiat de El, şi I-a zis: “Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: “Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” – invocând principiul că trebuie să iertăm ori de câte ori cineva ne greşeşte.  În mare parte este adevărat, dar nu pe deplin adevărat, deoarece nu conţine tot adevărul.
La fel ca şi iertarea ce ne-o oferă Dumnezeu, iertarea ce trebuie noi să o oferim este condiţionată de un factor foarte important şi anume: corectarea celui greşit, Matei 18:15 spune „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău.” Noi, ca şi copii ai lui Dumnezeu, avem datoria, de-al avertiza pe cel ce ne-a greşit. Acest lucru trebuie făcut cu multă atenţie şi dragoste creştină. Asta impune o relaţie de iubire, deoarece încerc să corectez un defect de caracter ce poate deveni o obişnuinţă şi care îi poate afecta şi pe ceilalţi. Prin toate aceste lucruri eu îi arăt de fapt interlocutorului meu că îmi pasă de el şi că îl iubesc prea mult pentru a-l lăsa în continuare în această stare. Mai mult, învăţătura lui Dumnezeu, peste tot în Scriptură, este legată de corectare.
A merge la cineva şi a-l conştientiza că mi-a greşit nu este o dovadă de răutate (aşa cum se afirmă cel mai adesea, deoarece nu vorbim despre amintirea unei greşeli, ci despre rezolvarea ei), ci una de rânduială. Deoarece Dumnezeu nu vrea conflicte îngropate, ci conflicte rezolvate.
În versetele 15-17 din Matei, Biblia detaliază în ce condiţii să-l iert: „dacă te ascultă” – adică recunoaşte şi îi pare rău. Astfel, ca şi volum, iertarea nu este limitată. Dacă fratele meu are o atitudine corectă, eu sunt nevoit să-l iert de 490 de ori pe zi. Însă  iertarea, pe de alta parte, este condiţionată. Dacă fratele meu nu are o atitudine corectă, eu, păgubitul, sunt îndreptăţit să nu-l iert nici măcar o dată. Asta nu inseamna ca am voie sa-l urasc, sau sa am resentimente fata de el, ci sa-l ignor pana in momentul pocaintei sale, iar apoi sa-l primesc cu toata dragostea.
Iertarea trebuie însoţită de corectare, după cum dragostea lui Dumnezeu e însoţită de dreptate.

Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s